DRAGIOSTEA NU VINE LA CEL CE O ASTEAPTA

Sunt oameni care se ascund prin casele lor, ori in spatele aglomeratiei vietii, pentru a ascunde o uriasa stare de asteptare, nimic altceva decat impresia separarii de cei din jur.Ei incep sa astepte cu insistenta sa vina la ei dragostea celor din jur.Sa bata la usa cu gratie si sa ingenuncheze in fata asteptarii lor.
In vremea aceasta ei se misca in sus si in jos cu aripile aplecate , cu visurile sfaramate, cu inimile zdrobite si se mira de atata lipsa de dragoste a lumii.Sa ne imaginam ca pe pamant ar fi doar fiinte care asteapta sa fie iubite.Aceasta inseamna ca asteapta sa fie intelese , mangaiate sa li se astearna in fata covoare regale,viata sa-i gadile doar cu bucurii si cu reusite,iar lumea intreaga sa-i gaseasca adorabili.Cu cat zilele trec, cu atat asteptarea se dovedeste mai baguboasa si mai aspra iar sufletul se intristeaza cu mai multa ardoare.Iubirea nu vine la cel ce o asteapta,cand toti asteapta ,dar nimeni nu face un pas pentru a pleca de acasa,intru implinirea asteptarii altuia.
Fericirea nu vine la acela -ce fara sa constientizeze -se simte stapanul lumii.In asteptarea dragostei se ascunde o capcana mareata; capcana este asteptarea insasi.Pentru suflet nu exista stapani si sclavi asa incat toti fac ceva pentru dragoste si din dragoste.

GHIOCELUL

"Gingasul ghiocel iti ofera una dintre cele mai mari lectii de existenta, de supravietuire, de splendoare si de speranta.Nici o alta floare din planul existentei noastre climaterice nu exprima mai multa viata insasi, precum o face ghiocelul. Toate "asteapta " vremuri mai bune pentru experienta vietii.Soare mai mult, caldura, pasari, albine, furnici, zarva experientei vitale in toata stralucirea sa. Numai el, ghiocelul, se avanta in experienta inainte de a pleca nametii.El este programat sa se iveasca in frig si sa se imbrace in haina alba a zapezilor. El face posibila intalnirea primaverii cu iarna, coexistenta frigului cu caldura, intalnirea vietii cu moartea.Prin el natura impleteste un suras al sperantei, ce palpaie acolo unde pare ca s-a pierdut orice spernata.

In ghiocel putem privi insasi viata noastra si drumul pe care respiram , zvacnim, ne intrecem cu noi insine, visam si reusim sa traim. Oricat ne-ar asmuti greutatile si oricat ne-ar inghiti frigul, deprimarea, tot ceea ce en face sa ne simtim adesea nemiscati , vine o zi in care capatam curajul ghiocelului.Vine o zi , in care ne avantam ca si el, prin nameti intru victoria gingasa si plina de bucurie a vietii.Si noi ne cufundam cu zapezile noastre cum ghioceii se confunda cu zapada lor.Si pentru noi e scrisa,programata deja,victoria intru viata, si noi traim intalnirea acestor opuse -viata si moartea-in acelasi timp,pentru a urma intru totul destinul ghiocelului.

Daca azi ti-e frica si daca respiratia ta pare a se fi scufundat in frica, in suferinta, in durere, priveste imediat un ghicel.Fii consitient ca tu esti ghiocelul ,ca destinul tau este destin de ghiocel.El iti spune prin simpla-i existenta ceva despre iluzia mortii ,ceva despre caracterul inevitabil al vietii.

Invata de la ghiocel gingasia lui si invata ca frigul ,suferinta si durerea te insotesc pentru a-ti proteja viata. Ele sunt simbolul puritatii sufletului tau; la un loc cu iarna creste ghiocelul si in albul zapezilor isi ascunde el existenta.Iarna si ghiocelul sunt o expresie a intalnirii contrariilor.

Aceasta este si experienta vietii tale, cand primavara si iarna se intalnesc in experienta ta; cand binele si raul se amesteca, lumina constiintei se trezeste la viata.

Printre suferinte, apare si "ghiocelul inimii tale",gingas ,frumos si pur al carui miroseste insasi primavara.Un inceput al vietii anunta suferinta pe care o trezesti azi.Primeste iarna cu prietenie, accepta frigul si incearca sa citesti printre randuri, printre lacrimi,printre toate cele ce par a se fi prabusit in jurul tau.

Acceptarea iernii te plaseaza intr-o noua perspectiva , intr-o stare de primavara , pentru ca tu esti primavara , pentru ca ai devenit pur si viata din tine a invins moartea.

Orice ti s-ar intampla , nu dispera.Ia un ghiocel intre degete si priveste-te in el.

Poate ai crezut ca a disparut pur si simplu , din existenta; nu l-a mai semanat nimeni intre timp si nimeni nu a gasit radacinile sale.Dar in aceasta primavara el s-a nascut din nou, a revenit,a inviat.Priveste ghiocelul si spera ca el si , cand vei face aceasta, vei intelege ca tot ce ti se intampla e modul de exprimare al vietii.

Atat!"

ASTENIA DE PRIMAVARA

"Sub valurile oricarei primaveri se piteste energia unui nou inceput. Iar noi ne trezim sub falduri de zapezi incruntate, ne izbavim de caderea certurilor si ne intoarcem la surasul inviorator al luminii solare, la puterea acestei lumini , care ne face sa traim prin ea propriul sentiment al puterii.Si nu-i aici altceva decat energia care ne pune pe chipuri mai mult zmabet si mai multa bucurie , mai multa speranta si mai multa candoare.Simpla revarsare a razelor de soare devine prilej de miscare.Puterea existentei este puterea miscarii.Puterea vietii, curajul ei de a inflorii ca si zarzarii incepe sa curga prin mintile si prin inimile noastre parca spre a ne incuraja sa hoinarim intru sperante si inceputuri noi. Zile mai lungi si lumina mai multa;iata doua aspecte care ne leaga pentru totdeauna de soare, de univers,de viata.Creierul omenesc se lumineaza in ritmul luminii solare si prin mecanisme inca insuficient cunoscute noua,, preia bucuria acestei lumini, revarsand-o in corp sub forma de substante benefice acestuia.Energia primaverii este intr-un fel sau altul, trezirea propriei noastre energii in bucuria unui inceput.S-ar putea sa pastram cu incapatanare in corp urmele iernii,frigul si tristetile fiintei noastre statice, s-ar putea sa cinam sub mantaua provocatoare a asteniei de primavara.Dar aceasta se intampla pentru ca ne agatam inca de instrumentele psihologice ale iernii, cum iarna se agata inca de noi cu ultimele sale suflari de viata.

Astenia e un soi de febra emotionala, un simptom al primaverii,un semnal strident al nevoii de a incepe altceva.Astenia ne indeamna la un drum vechi, la tristetile,la gandurile, la suferintele si indoielile ce ne-au insotit de-a lungul iernii.Astenia ne invita sa renuntam la deprimare pentru a trai impreuna cu natura intreaga fiecare clipa a unei noi infloriri.Ea ne vorbeste precum febra despre acea boala stranie care ne imbie sa ne agatam de trecut pentru a intra in prezent si a pregati viitorul.Cand ne simtim tristi, nu suntem in prezent si nu avem habar sa ne salutam primavara chiar acum, cand ea e prezenta.

Energia bucuriei este energia primaverii.Daca resimtim moliciunea si slabiciunea, daca ni se pare ca nimic nu incepe cum se cuvine,ori tristeti fara sfarsit se invart prin inimile noastre inseamna ca ne sustragem din ritmul firesc al inceputului si intr-un fel sau altul, am ramas in urma primaverii.Prin insasi natura existentei noastre , lucram ,suntem,infiintam si suntem binecuvantati cu puterea de a face armonia acestui univers.Impreuna cu pomii, cu florile,cu gazele,cu libelulele,unii cu altii,cu aerul, cu toate cele ce ne inconjoara compunem tapiteria existentei si melodia ei unica.Pierderile de ritm se traiesc ca astenie,ca deprimare , ca semn al separarii noastre de intreg.Si in somn ramanem conectati la armoniile intregului si de aceea santem de fiecare data o nota,dar si o melodie. Sa ramanem conectati la ritmurile melodiei noastre pentru a ocolii in acest an astenia si a ne intalni dintr-o data cu bucuria infloririi."

DE CE PLANG SINGURI OAMENII PE CARE-I IUBIM?

Noi trecem unii pe langa altii si credem ca en vedem cu adevarat.Adesea, insa, nu vedem mai mult decat culoarea pe care o au hainele sau cusaturile lor.
Nu avem rabdare sa simtimm omul care ne sade alaturi si nici curajul de a-l privi pe el.Ne uitam la functia omului, la culoarea ochilor sai, apoi aruncam in graba o uitatura catre tocurile pantofilor si strambam din nas daca sau jupuit putin.
Si nu-i atat de grav ca ultimii 2000 de ani de evolutie nu ne-au ajutat sa cunoastem omul, ci doar lucrurile care-i invaluie ca niste straie de Fata Morgana, cat faptul ca noi nu-i putem privi in ochi pe oamenii pe care ii iubim mai mult.
Nu avem rabdare sa patrundem in privirea copilului sau in privirea partenerului nostru de viata.Inca trecem pe langa ei cu ochii adanc infipti in pamant si de aceea nu putem recunoaste momentul in care ei plang sau rad.Momentul in care se simt prea singuri ori acela in care privirea noastra ar face ca in ei sa se trezeasca sentimentul ca sunt iubiti si acceptati.
Ar trebui sa ne aducem aminte mereu sa ne punem inimile in ochi si doar din ele sa privim catre oamenii cei mai apropiati noua.
Caci daca reusim sa frustram , sa strigam, sa acuzam , sa distrugem sentimentul de iubire, noi o facem cu cei pe care ii iubim , cu cei care ne insotesc zi de zi in caruselul existentei noastre.Excesul de familiaritate si obijnuinta de a vedea adesea un om, face ca acestuia sa ii acordam cat mai putina atentie si energie.
Asa se face ca risipim inimile,in vreme ce ne risipim privirile si sfarsim prin a darui sferturi de masura si franturi de bucurie, care nu mai au importanta speciala pentru nimeni.Fiecare sfarseste prin a plange si a rade singur.Fiecare sfarseste apoi prin a cauta ceva care sa ii imblanzeasca sentimentul ca frumusetile vietii,fericirea,bucuria si dragostea nu sunt facute pentru el.
A fi atent la cel de langa tine inseamna a te privi cu intreaga atentie pe tine insuti.Se poate ca in primul moment sa te simti stingher.Se poate sa iti aduci aminte o intamplare trista.Se poate sa nu iti placa ceva anume.In ochii fiintei pe care o cunosti de atat timp se ascund suferinte pe care le cunosti si tu.Emotiile tale,toate se gasesc in ei .De fiecare data cand te vei uita cu atentie la parintii tai cei aprigi ,cei ramasi in urma timpului,la bunicii plini de riduri , la copii impulsivi si obraznici ori la partenerul de viata, vei observa altceva.Ceva ce traiesti si tu.
Si bunicul plange in anumite nopti cand percepe fara sa stie de ce, sentimentul singuratatii fiintei sale.Si mama cea cu pletele albe,si tatal cel alcoolic, si sotul sau sotia pe care ii privesti cu indiferenta, ascund in inimile lor toto ce ascunzi si tu.
Daca altul zmabeste nu inseamna ca undeva in el, nu sunt atat de multe cuvinte de spus.Daca cineva plange, nu inseamna carasul nu exista in el.Priveste pe cel ce plange ,fa-o cu bucurie si vei invata sa-i readuci bucuria si rasul de acolo de unde sunt ascunse.
Noi, oamenii, experimentam taoate trairile,toate emotiile, toate sentimentele si de aceea nu suntem diferiti.Avem doar experiente diferite,dar rasul este ras,plansul este plans,iubirea este iubire si ura este ura.Bogati sau saraci,apropiati sau indepartati , ne intalnim cu cu dragostea , cu trairile noastre, privindu-i pe ceilalti...caci in ei este si va fi intotdeauna ceva ce nu recunoastem la noi insine!

BANI DIN CLIK-URI

DACA VREI SA ITI SUPLIMETEZI VENITURILE SI NU MAI STII CE SA FACI INTRA PE http://world-bux.com/?r=simonica23 SI INSCRIE-TE. ACCESAND ZILNIC CATE 5 MINUTE SITE-UL VEI CONSTATA CA FACI BANI NUMAI PENRU TINE , NU PENTRU ALTII.

POVESTE DE IARNA

Statuia Sfintei Maria privea cu ochi indiferenti lumea de pe strazile din oras.Doar obrajii ii erau mai imbujorati decat de obicei , iar daca te uitai mai cu luare aminte la buzele ei iti dadeai imediat seama ca ele compuneau un zambet nespus de trist.
Era in seara de ajun si lumea era altfel decat in zilele obijnuite.
Katrina cobora din masina si intra voioasa intr-un magazin de jucarii in care putea gasi tot ce-i poftea inima.Ea cumpara un computer si o papusa, apoi se grabi sa plece.Mai avea cateva ore pana sa impodobeasca bradul, dar era bine sa fie acasa la timpul potrivit.Stia ca acolo o asteapta cei doi nepoti : Hary si Yulia, pe care ii iubea nespus de mult.
La iesirea din magazin le vazu pe cele doua fetite pe care le cunostea de mult timp(ele treceau deseori prin fata casei sale in drumul lor spre parcul din coltul strazii) si observa ca Lolita avea in picioare aceleasi sandalute cu care umblase intreaga vara, iar fulgii se asterneau intr-un strat de zapada ce sporea vazand cu ochii. Cealalta fetita , Ella, purta un plovar ros in coate si la mansete, incheiat numa in doi nasturei, fiindca ceilalti ii lipseau.Si unul dintre ciorapi ii atarna , lasand sa i se vada genunchiul inrosit de frig.
Fetitele paseau incet si priveau cu ochi nespusi de naivi vitrinele fastuos luminate si impodobite.
Katrina se apropie de fetite si le prinse cu dragoste de maini.Ele o privira mirate si intr-un fel surprinse.Asa ceva nu li se intamplase niciodata; o doamna fermecatoare si bine imbracata sa le ia de mana!...Apoi doamna le intreba ce si-ar dori sa aiba langa badul pe care cu siguranta ca parintii il pregatesc pentru ele in acele clipe - la fel ca alte dati.
Lolita o privi intrebator pe Ella ce pot sa isi doreasca ele?!Katrina rase magulita si intra in magazin cu fetitele de mana.Cand iesira din magazin atat Lolita cat si Ella aveau bratele incarcate de pachete; bunatati , haine si jucarii.In urma, Katrina mai puse in buzunarele fetitelor cateva bacnote, dupa care le conduse fericita acasa.Cand doamna Katrina trecu, inca o data , in aceeasi seara,cu masina prin fata Sfintei Maria , observa ca de aceasta data statuia avea ochii plini de lacrimi iar colturile buzelor ii erau ridicate intr-un zambet bland si nespus de pios.

TOT CE A RAMAS E UMBRA

La marginea visului intunericul topeste cenusa timpului ce a trecut. Clipe fugare cad ca niste imense boabe de roua sapargandu-se de sufletul meu rece si indiferent.
Asteptarea e tarzie ,pentru mine cel putin...bratele se intind in zadar spre trecut. Incet ochii Lui implora o rugaciune pentru cea aflata departe.
Se intoarce in timp...acolo unde sub influenta unui dor ascuns, isi aminteste cum ...in linistea goala , un rau somnoros a fost martorul mut al cantului simplu al blandetii...
Am plecat , iar o data cu plecarea am luat visele nascute din durere , din dragoste si promisiuni, sperantele si gandurile ...le-am luat pe toate, si le-am inecat in lacrimi.Lacrimile mele au cazut in apa rece a raului, care le-a inchis pe fiecare in cate o unda si a plecat mai departe;strop cu strop, dor cu dor.
Tot ce a mai ramas din noi e raul imbatranit inainte de vreme si adresa unui vis pierdut.
Tot ce a mai ramas din Noi sunt cuvintele goale, suspendate in amintirea unor clipe frumoase; o frumusete atat de simpla si de pura...tot ce a mai ramas din Noi , e UMBRA...